259 - Manual de limba franceză

Când apare P și PP

Pronunția literelor p și pp în limba franceză este, în general, destul de simplă pentru vorbitorii de română:

Pronunția lui "P" (Simplu)

Litera p se pronunță, de cele mai multe ori, ca un "p" normal din limba română, ca în cuvintele:

p ère (tată) → /per/
p orter (a purta) → /porte/
re p tile (reptilă) → /reptil/

Pronunția lui "PP" (Dublu)

Combinația pp se pronunță, de asemenea, ca un singur "p" românesc. În franceză, dublarea consoanelor (cum ar fi pp , tt , ss etc.) este mai mult o convenție ortografică și nu indică, în general, o prelungire sau o accentuare a sunetului (așa cum se întâmplă, de exemplu, în italiană).

ap peler (a chema) → /apele/ (sunetul este un singur /p/)
ap préciation (apreciere) → /apresjasiõ/
tra pp e (chepeng) → /trap/

Cazul literei "P" mute

Există câteva situații în care litera p este mută (nu se pronunță). Cel mai frecvent se întâmplă atunci când este poziționată la sfârșitul unui cuvânt sau în anumite grupuri de litere:

1. "P" la sfârșitul cuvântului

De cele mai multe ori, un p final în cuvintele franceze nu se pronunță :

Beaucou p (mult) → /bocu/
Tro p (prea mult) → /tro/
Cou p (lovitură) → /cu/

Excepție Notabilă: Dacă după "p" urmează o vocală în cadrul unei liaison (legări) sau a unui lanț vorbit, se poate pronunța. De asemenea, în unele nume proprii sau cuvinte împrumutate, "p"-ul final este pronunțat (dar acestea sunt rare).

2. Grupul "PT"

Când "p" este urmat de "t" în anumite cuvinte, p -ul este adesea mut :

se pt (șapte) → /set/
com pt er (a număra) → /kõte/
ba pt ême (botez) → /batem/

Excepție: În cuvântul capteur (captator), se pronunță /kaptoer/ (cu /p/ pronunțat).

3. Grupul "PS"

Când "p" este urmat de "s", p -ul este adesea mut :

un cor ps (un corp) → /kɔr/
des cor ps (corpuri) → /kɔr/

În concluzie, regula de bază este: P și PP se pronunță ca "p" -ul românesc, iar p -ul final (sau în grupurile pt , ps ) este, de obicei, mut.

Când apare S și SS

Pronunția literelor s și ss în limba franceză urmează niște reguli destul de clare, bazate în principal pe poziția lor în cuvânt, mai ales în raport cu vocalele.

Reguli de Pronunție pentru S și SS

1. Sunetul s (ca în românescul "sac")

Litera sau grupul de litere se pronunță ca un s surd ( / s / ), adică sunetul din "sac" sau "soare", în următoarele cazuri:

Cazul	Exemplu	Pronunție (aprox.)
SS (între vocale)	poisson (pește), classe (clasă), tousser (a tuși)	[poa- s on], [kla- s ], [tu- s e]
S (la început de cuvânt)	sac (sac), soleil (soare), si (dacă)	[ s ac], [ s o-lèy], [ s i]
S (după o consoană)	transporter (a transporta), persone (persoană)	[tran- s por-te], [per- s on]
C urmat de e sau i	merci (mulțumesc), cinéma (cinema)	[mer- s i], [ s i-ne-ma]
Ç (c cu sedilă)	français (franceză), garçon (băiat)	[fran- s e], [gar- s on]

2. Sunetul z (ca în românescul "zero")

Litera S se pronunță ca un z sonor ( / z / ), adică sunetul din "zero" sau "zăpadă", în următorul caz crucial:

Cazul	Exemplu	Pronunție (aprox.)
S (între două vocale)	maison (casă), rose (trandafir), chemise (cămașă)	[mai- z on], [ro- z ], [che-mi- z ]

Aceasta este principala capcană: un singur S între două vocale se pronunță întotdeauna z . De aceea, pentru a menține sunetul s între vocale, franceza folosește dublarea literei: SS .

S-ul final: Mut sau Pronunțat?

În general, consoanele finale, inclusiv S, nu se pronunță în limba franceză. Litera S la sfârșitul unui cuvânt este cel mai adesea mută și servește pentru a marca:

Pluralul substantivelor și adjectivelor: livre (carte) → *livre s (cărți), grand (mare) → *grand s (mari).
Forma de conjugare la persoana a II-a singular: *tu parle s (tu vorbești).

Excepții importante (când S-ul final se pronunță ca / s / ):

În cuvinte scurte, cum ar fi: *plu s (mai mult), *moi ns (mai puțin), *autobu s (autobuz), *fi ls (fiu).
În cazul anumitor cuvinte împrumutate sau abrevieri: *bi s (din nou), ki s s (sărut), o.s. (oase).
În Legătură (Liaison) , deși nu e un s propriu-zis. Când un cuvânt care se termină în − s (mut) este urmat de un cuvânt care începe cu o vocală, acest − s se pronunță ca un z ( / z / ): *le s amis (prietenii) → se pronunță [lé- z -ami].

Când apare T și TT

În limba franceză, pronunția literelor t și tt este, de obicei, identică și destul de simplă, însă există câteva nuanțe de reținut, mai ales în legătură cu litera t la final de cuvânt sau în anumite combinații.

Iată regulile principale:

1. Pronunția literelor T și TT (în general)

Atât t cât și tt se pronunță ca un simplu "t" românesc , fără a exista o diferență de lungime sau intensitate.

Exemplu cu T	Pronunție (aproximativ)	Traducere
t able	t a b l a ˘	masă
t imer	t im e r	a ține
le ma t in	m a t e ~ n	dimineața

Exemplu cu TT	Pronunție (aproximativ)	Traducere
a tt irer	a t i re	a atrage
la vie tt esse	v i t e s	viteza
ne tt ement	n e t m a n	clar, net

2. Regula pentru T la final de cuvânt

Aceasta este cea mai importantă regulă de reținut: în franceză, consoana finală t este, în general, mută.

Exemplu	Pronunție (aproximativ)	Traducere
peti t	p e t i	mic
vien t (verb)	v i e ~ n	(el/ea) vine
gran t	g r a ~ n	mare
i l é tai t (verb)	i l e t e	el era
et (conjuncție)	e	și (conjuncție)

Excepții Importante (Când T-ul final se pronunță)

Litera t de la finalul cuvântului se pronunță de obicei doar în câteva cazuri specifice:

În anumite cuvinte scurte:
- hu i t ( u i t ) - opt
- se p t ( s e t ) - șapte
- es t ( es t ) - est
În împrumuturi recente sau nume proprii:
- le fa c t ( f ak t ) - faptul
- le spo r t ( s p or t ) - sportul
- Bru t t (nume)
În cazul fenomenului de liaison (legătură): Când un cuvânt care se termină în t mut este urmat de un cuvânt care începe cu o vocală, t -ul se poate pronunța ca "z" sau "t" în funcție de context, legând cele două cuvinte (deși de obicei t se pronunță t la liaison ).
- Petit enfant (copil mic): p e t i t a n ∫ a ~ n

3. Combinația TI

Grupurile de litere care conțin t se pronunță, de obicei, tot ca un simplu "t" românesc, cu o singură excepție majoră :

Combinație	Pronunție (aproximativ)	Exemplu	Traducere
TI urmat de o vocală (ca sufix)	[si]	la pa ti ence	răbdarea
TI urmat de o vocală (ca sufix)	[si]	la respira ti on	respirația

ATENȚIE! Dacă t -ul face parte dintr-un radical sau nu e într-o terminație (sufix), se pronunță normal: une ti gresse ( t i g r e s ) - tigroaică.

Scurt rezumat:

T și TT = T (ca în română).
T la final de cuvânt = Mut (nu se pronunță), cu mici excepții.
Sufixul -tion = [sion] .

Acestea sunt regulile de bază care acoperă majoritatea cazurilor. Succes la învățat!